Viktor Frankl 
Spune da vieții [EPUB ebook] 

Ủng hộ

La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze.
În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și impor­tanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfrun­tat cele mai grele obstacole.
Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posi­bil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducțio­niste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei ome­nești – și „reumanizarea“ medicinei.
Cuvintele lui reverberează peste decenii, dovedindu-se tulbu­rător de relevante pentru lumea de azi și pentru perioada de răs­turnări și recon­siderări culturale și umane pe care o trăim cu toții.
„Această carte admirabilă își depășește contextul originar, oferindu-ne înțelepciune și îndrumare.“
Publishers Weekly
„Șaptezeci de ani mai târziu, filozofia lui Frankl este în continuare o sursă de inspirație.“
Kirkus Reviews

€8.03
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 144 ● ISBN 9786063384394 ● Kích thước tập tin 2.3 MB ● Nhà xuất bản Litera Media Group ● Quốc gia GB ● Được phát hành 2022 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 8350404 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

77.609 Ebooks trong thể loại này