Știi zilele acelea în care nu-ți vine să te ridici din pat, când nu ai chef să faci nimic din ceea ce până acum făceai cu plăcere, iar gândurile ți se învârtesc într-un carusel de neoprit? Supranumită „boala secolului XXI’, depresia afectează din ce în ce mai mulți oameni din toată lumea.
Vestea bună, însă, e că depresia se vindecă și chiar tu poți contribui la acestă vindecare, grăbind-o și consolidând-o. În Progamul meu antidepresie, cei doi autori îți sar în ajutor cu sfaturi practice, exerciții terapeutice și activități de recuperare, presărate cu repere teoretice, împărțite pe parcursul a 28 de zile, astfel încât, zi după zi, săptămână de săptămână, să fii tot mai bine. Explicațiile științifice oferite de renumitul Christophe André sunt „îndulcite’ de ilustrațiilie drei Caroline, ea însăși supraviețuitoare a câtorva episoade depresive, rezultând o carte plină de energie, umor și optimism, ce-ți va reda bucuria de a trăi.
Christophe André este medic psihiatru, primul care a folosit meditația în tratarea recăderilor depresive. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile; Imperfecţi, liberi şi fericiţi; Despre arta fericirii, Confesiuni psy, Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii (scrisă împreună cu Alexandre Jollien și Matthieu Ricard).
Dra Caroline este ilustratoare și autoare de benzi desenate.
Domnișoara Caroline & Christophe André
Programul meu antidepresie [EPUB ebook]
Programul meu antidepresie [EPUB ebook]
购买此电子书可免费获赠一本!
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 272 ● ISBN 9786064019974 ● 文件大小 141.1 MB ● 出版者 PublishDrive ● 发布时间 2023 ● 下载 24 个月 ● 货币 EUR ● ID 9071180 ● 复制保护 无