John Stuart Mill 
Despre guvernarea reprezentativă [EPUB ebook] 

支持

„Despre guvernarea reprezentativă” este o carte plină de surprize și sugestii despre bunele practici ale guvernării, care nu trebuie să lipsească din bibliotecile celor preocupați de zona politicii. Volumul de față a văzut prima dată lumina tiparului în 1861 și reunește principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill în cea mai mare parte a vieții sale. Această lucrare publicată la mijlocul secolului al XIX-lea își păstrează prospețimea și relevanța până astăzi, când suntem tot mai aproape de a încheia a doua decadă a secolului XXI. În primul rând, pentru că imaginează până în cele mai mici detalii acel model politic pe care îl numim „democrația reprezentativă”. Winston Churchill spunea despre acesta că „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill îi descrie organizarea, detaliază rolul instituțiilor, felul în care sunt aleși sau numiți demnitarii și explică atribuțiile fiecăruia. Pune în evidență atu-urile, dar și vulnerabilitățile guvernării reprezentative, comparând-o cu alte sisteme politice din vremea sa. În final, ajunge la o concluzie foarte asemănătoare cu cea a premierului britanic din secolul următor. Colecția IN NUCE reunește fragmente „veşnic verzi” din cultura omenirii, împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie. Dincolo de renumele autorilor și de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu în parte, acestea sunt pilde ale înțelepciunii universale din toate vremurile. De acelasi autor: Utilitarismul

€5.90
支付方式
购买此电子书可免费获赠一本!
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 268 ● ISBN 9786065874367 ● 出版者 PublishDrive ● 发布时间 2017 ● 下载 3 时 ● 货币 EUR ● ID 5400228 ● 复制保护 Adobe DRM
需要具备DRM功能的电子书阅读器

来自同一作者的更多电子书 / 编辑

4,813,401 此类电子书