Umberto Eco a reunit textele din acest volum pentru a demonstra preocuparea sa continuă pentru filosofie, estetică şi semiotica medievală încă din anii facultăţii, când a început să fie interesat de istoriografie. Sunt incluse cercetările sale despre estetica medievală, în special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantică despre
arbor porphyriana şi despre evoluţia medievală a noţiunii aristotelice de metaforă, analize având ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reîntrebuinţare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liébana şi ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus şi ale lullismului, interpretările moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinereţe ale lui Joyce. O a doua secţiune cuprinde texte mai puţin academice, dar care pot oferi nespecialiştilor câteva idei cu privire la gândirea medievală şi la ecourile pe care aceasta le are în epoca modernă, cu reflecţii asupra embrionilor în viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii în paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze şi cele din Evul Mediu târziu, o parte dintre ele redate în fasciculul de imagini.
Umberto Eco
Scrieri despre gândirea medievală [EPUB ebook]
Scrieri despre gândirea medievală [EPUB ebook]
购买此电子书可免费获赠一本!
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 1103 ● ISBN 9789734661589 ● 文件大小 9.1 MB ● 出版者 Polirom ● 发布时间 2016 ● 下载 24 个月 ● 货币 EUR ● ID 4962133 ● 复制保护 无