Victor J. Strecher 
De Ce E Important Un Scop în viață [EPUB ebook] 

支持

Găseşte-ţi scopul pentru a-ţi îmbunătăţi sănătatea, fericirea şi calitatea vieţii
Imaginează-ţi că ar exista un medicament care s-a demonstrat că îţi poate prelungi viaţa cu câţiva ani, diminuează riscul de Alzheimer, te ajută să dormi mai bine noaptea şi îţi repară ADN -ul. Compania farmaceutică producătoare ar ajunge să valoreze miliarde. Inventatorii ar câştiga Premiul Nobel şi ar exista institute care le-ar purta numele. Dar nu este vorba de un medicament. Este scopul. Şi este gratis. Victor Strecher, cercetător premiat în domeniul ştiinţelor comportamentale, a întreprins un studiu complet, de la filosofia antică la ştiinţa revoluţionară, pentru a stabili cu precizie potenţialul şi impactul scopului în viaţa noastră. Ce este scopul? Cum îl putem descoperi? Ce spun ultimele cercetări despre importanţa modului în care ne influenţează acesta viaţa? Cartea conţine un program pe etape pentru îmbunătăţirea energiei, voinţei, sănătăţii şi fericirii pe termen lung. Lectură obligatorie pentru cei interesaţi de dezvoltarea personală şi leadership, va schimba fundamental felul în care fiecare dintre noi înţelege ce înseamnă să duci o viaţă bună.
Testul pietrei funerare
Sfaturi simple pentru a-ţi îmbunătăţi somnul
Fără satisfacţie nu există câştig
Victor J. Strecher este profesor şi director de inovaţie şi antreprenoriat social la Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii din Michigan. A publicat peste 100 de articole în reviste ştiinţifice precum Journal of the American Medical Association, American Journal of Preventive Medicine şi Nature Neuroscience şi a editat în colaborare volumul Oncology (2006).

€4.22
支付方式
购买此电子书可免费获赠一本!
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 224 ● ISBN 9786063358050 ● 文件大小 1.1 MB ● 出版者 Litera Media Group ● 市 San Antonio ● 国家 US ● 发布时间 2018 ● 下载 24 个月 ● 货币 EUR ● ID 7451635 ● 复制保护

来自同一作者的更多电子书 / 编辑

101,187 此类电子书