Wilhelm Stekel 
Limbajul viselor [EPUB ebook] 

支持

Scrisă clar și bogată în exemple, cartea descifrează legăturile dintre scenele onirice, aparent lipsite de logică, și cele mai intime dintre gândurile, dorințele și emoțiile noastre. Plecând de la relatările pacienților săi, Stekel descrie mecanismele psihice prin care trăirile refulate sunt condensate și deplasate, clivate și resimbolizate în scenarii care ascund pasiuni și temeri de o forță nebănuită. Deși include o mulțime de simboluri onirice, de la trabuc, șarpe și telefon până la înmormântare și căderea în prăpastie, cartea de față nu oferă „chei“ unice pentru „tălmăcirea“ limbajului viselor. Din contră, demonstrează cât de nuanțată și de diferențiată trebuie să fie interpretarea psihanalistului, care are nevoie nu doar de răbdare, atenție și detașare afectivă, dar și de o solidă cultură generală.

Scris la un deceniu după Interpretarea viselor a lui Freud, prezentul volum a fost apreciat de către Jung ca o bine-venită „aplicație clinică sistematică a psihanalizei lui Freud“.

„Medicii, juriștii, specialiștii în sănătate publică, educatorii și psihologii vor găsi în acest volum, fără îndoială, o anumită doză de inspirație, iar orizontul lor mental se va lărgi. Este timpul să dedicăm mai multă atenție aspectelor ce aparțin vieții noastre onirice. Acest domeniu ne oferă oportunitatea de a dobândi o înțelegere asupra celor mai profunde zone ale sufletului uman, permițându-ne astfel să pătrundem adevăratul caracter al naturii umane.“ – Wilhelm Stekel

„Scrierile lui Stekel conțin cea mai bogată colecție de dezlegări de simboluri, care în parte pot fi considerate ingenioase și s-au dovedit corecte după verificare… Din lucrările lui Stekel și ale altora, am învățat să apreciez mai corect anvergura și importanța simbolisticii în vis.“ – Sigmund Freud

€6.20
支付方式
购买此电子书可免费获赠一本!
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 168 ● ISBN 9789737079794 ● 出版者 Trei ● 发布时间 2016 ● 下载 3 时 ● 货币 EUR ● ID 4265493 ● 复制保护 Adobe DRM
需要具备DRM功能的电子书阅读器

来自同一作者的更多电子书 / 编辑

79,466 此类电子书