Zadie Smith 
Swing Time [EPUB ebook] 

支持

Două fete metise visează să devină dansatoare, dar numai una, Tracey, are talent. Cealaltă are idei: despre ritm și despre muzica celor de culoare, despre vremurile în care trăiesc și despre ce o face pe o persoană să se simtă cu adevărat liberă. Este o prietenie apropiată, din copilărie, care se termină însă brusc când fetele abia depășiseră vârsta de douăzeci de ani, o prietenie la care nu se vor întoarce niciodată, dar care nu va fi nicicând uitată. Tracey reușește să fie acceptată într-un ansamblu de dans, dar se luptă cu greutățile vieții adulte, în timp ce prietena ei părăsește vechiul cartier, călătorește în lume ca asistentă a unei cântărețe faimoase, Aimee, fiind martoră la viața celor bogați și celebri. Dar când Aimee începe să aibă ambiții filantropice, povestea se mută din Londra în Africa de Vest, unde turiștii din diaspora călătoresc în timp pentru a-și găsi rădăcinile, tinerii își riscă viața pentru a-și construi un viitor diferit, femeile dansează la fel ca Tracey – aceleași răsuciri, aceleași scuturări ale șoldurilor –, iar originile unei inegalități profunde nu sunt o chestiune de istorie îndepărtată, ci un dans actual pe muzica timpului.
Un roman ambițios, exuberant, a cărui acțiune se mută din nord-vestul Londrei în Africa de Vest, scris de autoarea multipremiată a bestsellerurilor Dinți albi și Despre frumusețe.

€5.62
支付方式
购买此电子书可免费获赠一本!
语言 罗马尼亚 ● 格式 EPUB ● 网页 560 ● ISBN 9786063357596 ● 文件大小 1.1 MB ● 出版者 Litera Media Group ● 市 San Antonio ● 国家 US ● 发布时间 2019 ● 下载 24 个月 ● 货币 EUR ● ID 7450617 ● 复制保护

来自同一作者的更多电子书 / 编辑

790,778 此类电子书