Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socioeconomică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate.
Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socioeconomic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos’ şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.
Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.
Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea’, probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nuţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie.
E. Fromm
Erich Fromm
A avea sau a fi? [EPUB ebook]
A avea sau a fi? [EPUB ebook]
¡Compre este libro electrónico y obtenga 1 más GRATIS!
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 248 ● ISBN 9789737079534 ● Tamaño de archivo 0.8 MB ● Editorial Trei ● Publicado 2023 ● Descargable 24 meses ● Divisa EUR ● ID 4265457 ● Protección de copia sin