Erich Fromm 
A avea sau a fi? [EPUB ebook] 

Sokongan

Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socioeconomică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate.
Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socioeconomic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos’ şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.
Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.
Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea’, probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nuţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie.
E. Fromm

€7.85
cara bayaran
Beli ebook ini dan dapatkan 1 lagi PERCUMA!
Bahasa Romanian ● Format EPUB ● Halaman-halaman 248 ● ISBN 9789737079534 ● Saiz fail 0.8 MB ● Penerbit Trei ● Diterbitkan 2023 ● Muat turun 24 bulan ● Mata wang EUR ● ID 4265457 ● Salin perlindungan tanpa

Lebih banyak ebook daripada pengarang yang sama / Penyunting

77,543 Ebooks dalam kategori ini