Christopher K. Germer & Ronald D. Siegel 
Mindfulness în psihoterapie [EPUB ebook] 

поддержка

Practicile de meditație orientală, printre care se numără și mindfulness, își fac tot mai mult simțită prezența în psihoterapia occidentală. Dacă la început specialiștii manifestau reticență față de importul dintr-o cultură atât de diferită de a noastră, studiile recente asupra rezultatelor și cercetările din neuroștiințe i-au dovedit din plin eficiența în cadrul psihoterapeutic și în afara sa, odată ce tehnicile sunt învățate și exersate de clienți.

Volumul de față, aflat la a doua ediție în limba engleză, prezintă proceduri clare de implementare a tehnicilor de mindfulness în psihoterapie și de transmitere a lor către clienți care se confruntă cu depresia, anxietatea, durerea cronică, adicțiile și nu numai. De asemenea, este adus în lumină modul în care mindfulness-ul poate crește acceptarea și empatia în relația terapeutică. Scrisă într-o manieră coerentă, deși rodul contribuției mai multor specialiști, cartea recurge la exemple de caz ilustrative și la exerciții practice, fiind un instrument deosebit de util psihoterapeuților din orice orientare, psihologilor clinicieni, consilierilor psihologici, studenților.

€9.45
Способы оплаты
Купите эту электронную книгу и получите еще одну БЕСПЛАТНО!
язык румынский ● Формат EPUB ● страницы 592 ● ISBN 9786064000071 ● Размер файла 1.8 MB ● издатель Trei ● Страна GB ● опубликованный 2017 ● Загружаемые 24 месяцы ● валюта EUR ● Код товара 5060947 ● Защита от копирования без

Больше книг от того же автора (ов) / редактор

79 566 Электронные книги в этой категории