Christopher K. Germer & Ronald D. Siegel 
Mindfulness în psihoterapie [EPUB ebook] 

Ủng hộ

Practicile de meditație orientală, printre care se numără și mindfulness, își fac tot mai mult simțită prezența în psihoterapia occidentală. Dacă la început specialiștii manifestau reticență față de importul dintr-o cultură atât de diferită de a noastră, studiile recente asupra rezultatelor și cercetările din neuroștiințe i-au dovedit din plin eficiența în cadrul psihoterapeutic și în afara sa, odată ce tehnicile sunt învățate și exersate de clienți.

Volumul de față, aflat la a doua ediție în limba engleză, prezintă proceduri clare de implementare a tehnicilor de mindfulness în psihoterapie și de transmitere a lor către clienți care se confruntă cu depresia, anxietatea, durerea cronică, adicțiile și nu numai. De asemenea, este adus în lumină modul în care mindfulness-ul poate crește acceptarea și empatia în relația terapeutică. Scrisă într-o manieră coerentă, deși rodul contribuției mai multor specialiști, cartea recurge la exemple de caz ilustrative și la exerciții practice, fiind un instrument deosebit de util psihoterapeuților din orice orientare, psihologilor clinicieni, consilierilor psihologici, studenților.

€9.45
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 592 ● ISBN 9786064000071 ● Kích thước tập tin 1.8 MB ● Nhà xuất bản Trei ● Quốc gia GB ● Được phát hành 2017 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 5060947 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

77.543 Ebooks trong thể loại này